Istoricul nostru
1973. Félix Revuelta, fondatorul mărcii, este angajat de o importantă firmă din domeniul dietetic pentru efectuarea unei analize economice deoarece firma respectivă traversa un moment dificil. Directorul firmei îi propune să pună în practică această analiză, iar după câţiva ani firma atinge venituri de peste trei mii de milioane de pesete. 1986. După achiziţionarea acestei firme de către o multinaţională, Félix Revuelta îşi vinde acţiunile şi înfiinţează Grupo Kiluva, grupul căreia îi va aparţine reţeaua de francize Naturhouse. 1989 - 1991. Firma cunoaşte o creştere considerabilă, ajungând la şaptezeci de angajaţi, cu cifre de vânzări de 5.5 milioane de euro. În 1991 se liberalizează piaţa produselor dietetice, motiv pentru care în anul următor intră pe piaţă noi jucători. 1992. Kiluva deschide în Vitoria primul magazin cu numele Naturhouse. Obiectivele firmei sunt acelea de a profesionaliza sectorul şi a dezvolta un model antreprenorial care să poată funcţiona prin sistemul de francize. Magazinul este situat într-o zonă emblematică a oraşului, oferind diverse servicii: de la produse dietetice la masaje şi produse de cosmetică. 1993. Se deschide al doilea magazin Naturhouse, dar cu un concept complet diferit: un local închiriat într-o zonă cu chirii medii, în care se vând numai complemente dietetice. În următorii ani se vor deschide încă două magazine, începând să prindă formă modelul Naturhouse actual. 1997. Grupo Kiluva şi reţeaua sa de francize Naturhouse iniţiază o creştere spectaculoasă, intensificându-se în mod remarcabil deschiderea de francize şi magazine proprii. 1999. Deschiderea primului centru Naturhouse în străinătate: extinderea internaţională a mărcii se iniţiază în Portugalia. 2005. Grupul îşi intensifică activitatea internaţională şi cu o schemă de 385 de angajaţi deţine magazine în ţări ca Germania, SUA, Franţa, Italia, Grecia, Guatemala, Honduras, Mexic, Polonia, Portugalia şi Venezuela. 2006. Îi este decernat Premiul pentru Internaţionalizare de către Grup Dossier Economic şi Premiul pentru Firme Emergente şi Premiul Întreprinzător Emergent 2006, organizat de Ernst &Young şi IESE. Grupo Kiluva achiziţionează Laboratorios Abad, Laboratorios Kelp şi o fabrică în Lotz, Polonia, pentru a furniza produse magazinelor din Europa Centrală.
Alternative flash content: Descriere 2